Real – Inter a început cu «Deborah», tema muzicală din «Once upon a time in America», compusă de grandiosul Ennio Morricone. Dincolo de momentul de reculegere, poate și un dar madrilen de recunoaștere pentru lombarzi, deși Ennio, în sudul Italiei, și-a caligrafiat notele și le-a lăsat apoi să curgă pe baghetă. În fine, geniile nu au regiuni.

Melodia e una de ascultat la nesfârșit, chiar și pentru insensibili, fără să devină o picătură chinezească. Nici măcar pentru adminul interist care livrează unei Românii întregi reel-uri cu Costel Biju în fundal.
În schimb, filmul lui Leone e voit neliniar și, pe alocuri, ambiguu.

Ca lungmetrajul a fost și partida. Chivu, «bunica» mai puțin fâșneață din 2009 – cum l-a numit Jose – , azi un signore de Scală, l-a întâlnit pe Mourinho, antrenor de resursă umană în primul rând și maestru al artei conversației, cum îmi mai place să-i spun.

Între ei n-a fost o curtoazie seacă și nici alintul pe care mulțimea a tot sperat să-l vadă, ci autenticitate de bărbați bine roși în decursul a 16 ani. Duelul s-a încheiat, într-un mod evident, în minutul 23, după eroarea lui Josep Martinez, pe care n-aș caracteriza-o drept «kariusiană», cum se spune la prima strigare. Spaniolul ăsta, prea nehârșit pentru cei 28 de ani ai lui, are un joc de picior net superior, totuși. Asta l-a și făcut titular.

Am mai văzut și stângăcia lui Bisseck, incompatibilă cu Champions, la finele căreia Țestosul a rezolvat simplu. Nici ea nu m-a făcut să nu apreciez căutarea nerazzurra în tot restul meciului. Sigur, cred că a lipsit forța de pătrundere, acolo, în căciulă, cel mai mult. Inter nu s-a oprit în deznădeje după transversala lui Curtis Jones, adus pentru a rupe ultima linie, marea obsesie a lui Cristi, și nici nu a pornit fără speranță, în absența lui Dimarco, vector al stilului de joc interist și de energie pentru toată echipa.

În altă dezordine de idei, Andy Diouf și-a arătat iarăși marja mare de progres. Și aceea de a deveni o certitudine. A coborât în repetate rânduri pentru a ajuta în marcajul lui Vinicius.

E greu când îi ai în față pe Bellingham, Mbappe și Vinicius, gata să facă exact ceea ce Chivu încearcă să construiască la Inter. Un meci care n-a fost despre revanșă, profesor vs. elev și alte baliverne, ci despre memorie, vină și un trecut purtat și continuat din alte locuri ale vieții.

Real – Inter 2-1. Trecutul, ca în filmul lui Leone, a rămas undeva între opțional și respectabil.