Sâmbătă, într-o seară tristă din al doilea lockdown al Italiei, Cagliari și Parma au redat suporterilor frământați de gânduri de tot felul un fotbal apocaliptic, desprins din zilele pe care le trăim. Drăcescul din fotbal.

N-aș numi spectacol toată această exasperare.

Cagliari – Parma a fost de fapt Furie – Disperare 4-3. N-am văzut puține reacții care au numit tot acest meci, pentru care cote nu se găsesc la panou, poate cel mai frumos al actualei ediții de Serie A, doar numele și pretențiile de blazon să te facă să te contrazici.

Dar ce mai e și frumosul?

Parma, din retur, joacă doar ce se mai poate, în speranța că se va salva. Idei pentru actualul lot nu există. Și nu e vina lui Roberto D’Aversa aici, a fost pus în situația de a rupe fâșul cu vechile principii, de succes în anii anteriori, dar cu o infuzie de jucători ce nu sunt pe placul lui și nu emană forță.

A mai rămas cât de un joc de atac pe sus, cu Juraj Kucka turn de control și aripi tehnice, cu viteză de reacție. L-au pierdut anii pe Gervinho și i-a îmbrăcat în tricou cosmopolitul patron Krause, pe rând, pe Mihăilă și Man. Însă freshness-ul nu salvează tot în astfel de situații, așa cum un raion nou poate salva din criză un supermarket.

Americanul va mai învăța în Serie B: fotbalul nu e market, e mai mult decât un mall.

Dacă ducalii sunt în boală de echipă în facere când totul e pe puncte, pe insulă, la Cagliari, s-a ruinat totul din decizii proaste și o latență prelungită aproape criminal.

Criza personală a antrenorului precedent Eusebio Di Francesco, despre care cred că i-a evaporat inclusiv identitatea, nu a fost depistată și de conducerea clubului. Îmi aduc aminte cum Giulini, președintele sarzilor, pentru a spori forța băncii tehnice, în loc de demitere, a prelungit la sfârșit de ianuarie contractele staff-ului după o serie de rezultate negative.

A intervenit crisparea jucătorilor care poate că așteptau o schimbare, a dispărut agresivitatea, prima. Semplici are față de serios, de dur nu.

Cu câțiva jucători care cândva păreau călăi pe teren și care spumegă acum după fiecare meci cu trimitere la colegii de vestiar, Cagliari e de o blândețe care nu are cum să nu o trimită la galopul din a doua ligă.

Acolo dacă nu te faci rău, te mănâncă diletantismul.

Din păcate pentru Răzvan Marin, Dennis Man și Valentin Mihăilă, Cagliari și Parma ne vor face cu mâna la final, pentru că furia și disperarea nu aduc nimic bun. Sau cel mult un duel al exasperării, cu goluri neașteptate.

În minutul 60, mulți au crezut că fețele noi au puterea de a o face câștigătoare pe Parma în meciul de șase puncte. Câteva minute după, ceilalți au spus că experiența a făcut diferența. De fapt, a fost doar norocul de la gheată, tactica n-a rezistat mai mult de 25.

Un meci care a și plăcut, pentru că maleficul e parte a dualității care ne urmează în tot.

Nu m-am bucurat. A fost doar drăcescul din fotbal.

Sursă foto principală: Gazzetta.it