Amici della Serie A, avem o echipă a talentelor în campionat, fenomen tot mai rar. Se cheamă Como și are o bijuterie rară în persoana lui Nico Paz, care știe și cu rovesciata, în această rundă. Îmi place mult și fundașul central Jacobo Ramon, alt copchil al Madridului. Rezultatul nu este singurul lucru care contează. Cu ochi de neutru, băieții de lângă lac sunt de neratat, dacă vrei să-ți bucuri ochiul. (Como – Sassuolo 2-0)

Apoi, a urmat haosul. Mai erau treizeci de secunde până la final și totuși Milan-Lazio a mai continuat încă aproape zece minute. La 94:30, Nuno Tavares a trimis în careu o centrare disperată, iar Romagnoli a ajuns primul la minge. Piciorul lui a apărut dintr-un buchet de cinci jucători, la câțiva metri de poarta lui Maignan. Șutul fundașului a lovit cotul lui Pavlovic și a ieșit în afara terenului.

S-a declanșat iadul a tot ce are mai urât campionatul Italiei: lamentări, dat mult din mâini, cerșeală dusă la rang de artă. Nu s-a dictat nimic, spre disperarea lui Guendouzi, care nu e nimic altceva decât prostul cu gura mare din fața blocului, în aspirația sa de a deveni un fel de Fane Radu. La fel cum Pavlovic e de un rudimentarism rar întâlnit, dincolo de fază.
Milan, contra lui Lazio, a făcut o repriză secundă de nivel înalt, ceea ce nu e puțin lucru, chiar împotriva lui Sarri, mereu un puzzle complicat. În schimb, regula hențului a devenit o ticăloșie fără margini. (Milan – Lazio 1-0)

Dacă Yildız rezolvă azi meciurile cu echipele din jumătatea inferioară a clasamentului, este doar meritul lui. Aruncat în ghearele presei și în focul tribunei, turcul putea fi gestionat mai bine la Juventus. Cu mai multă susținere, poate că zebrele s-ar fi bătut la primele locuri acum, în loc să lupte la locurile de Europa. (Juventus – Cagliari 2-1)

Nicolo Zaniolo e dovada clară că nu toți jucătorii pot fi de cluburi cu suporteri. Și nu e vorba de presiune. Cel mai mare nătărău al Italiei e pe val, când nu prea are cu cine să se certe și alte nebunii. Ar putea fi un câștig și pentru Squadra Azzurra, dacă italienii și-ar propune să joace doar prin cotloane de Cizmă. Ireal, oricum. (Parma – Udinese 0-2)

Pentru Fiorentina, retrogradarea e o pistă, deși există Hellas și Lecce. Cu Atalanta, la Bergamo, n-a reușit nici măcar egalul. E valabil și pentru Torino. Să pierzi cu 2-1 contra lui Di Francesco, anul acesta, este de neconceput. Două echipe de Stranger Things. (Atalanta – Fiorentina 2-0 / Lecce – Torino 2-1)

Pisa a arătat că are calitate să se salveze. Echipă serioasă, care s-a ținut bine de Inter, până să lovească Lautaro, îmi place maturitatea ei. Altfel spus, un moment bun de respiro pentru Chivu, care se temea de o cădere, pe fondul rezultatelor din ultima vreme. (Pisa – Inter 0-2)

După înfrângerile cu Inter și Milan, Gasp a cedat cu 1-0 și contra lui Napoli. De data asta, Roma n-a existat în meci. În rest, Neres a rezolvat totul după un contraatac de o simplitate debordantă. Mai întâi, a fost fault la Manu Kone. Mi s-a părut penibil să reclami o astfel de fază, în condițiile în care i giallorossi au șutat prima dată pe poartă în minutul 90, prin Baldanzi. Alți zgomotoși, alte victime închipuite. (AS Roma – Napoli 0-1)

Pentru Vardy, a fost clima ideală la Bologna. „Ploaie, frig, ceață și Monday night, o seară tipic englezească”, a spus bătrânul vulpoi după două boabe curate. Cremonese, altă poveste cu ambiție, născută din „hai un pic”, ceea ce e fain. (Bologna – Cremonese 1-3)

M-a iritat puțin etapa aceasta. Seri sbagliate, cu mulți nervi și sunt convins că nu sunt singurele ale ediției. În continuare, totul e la limită în clasament. Daje!