Amici della Serie A, Maignan o învinge pe Inter cu 1 la 0. Și aici se sfârșește analiza. Clar, limpede… un derby se câștigă sau se pierde, nu e nimic pe merite. Despre Chivu se scrie foarte mult și foarte diluat, din păcate, la noi. Apreciez empatia pe care a dezvoltat-o în fotbalul său și atacul simplu, calibrat pe metri puțini, indiferent de dinamică, însă mă aștept să rezolve și problemele defensive.

Acolo e măiestria. Măiestria de fost mare fundaș, acum învățat. Interul lui trebuie să fie mai bun decât discursurile mieroase, de viață. Mâine e o altă zi, cum spunea Ornella, favorita lui Bony. N-a fost să fie lunea pe care Cristi o invoca, dar se trece repede peste. Milano e mult prea agitat pentru a rămâne în gândurile de ieri. (Inter-AC Milan 0-1)

Când Conte pierde, e vina jucătorilor. Când câștigă, el e cel care a găsit soluțiile și, în cazul acesta, „a recuperat echipa”. Știrea este că cei nouă jucători aduși fără a-și da ok-ul chiar știu să joace fotbal, așa că nu a mai trimis niciun semnal către conducere.

Știm deja, în Italia, cei care sunt aroganți și agresivi au toate șansele să fie idolatrizați și confundați cu personalitățile puternice. E pur și simplu o predispoziție naturală, la fel ca în societatea românească. Dincolo de actul teatral, fără Anguissa, Antonio l-a utilizat pe McTominay mai retras și a fost foarte bun, lângă Lobotka. În același timp, Neres și Hojlund au făcut schimbul bun în multe faze de atac. Echipa aceasta trebuie să se bucure de opțiuni, nu să le refuze. Sau poate că planul e să o facă mai târziu, nu m-ar mira.

Pentru Atalanta e tare greu. A devenit inversul a ceea sunt acum Bologna și, mai puțin, Como, care o aveau exemplu în urmă cu doi ani. Proiectul bergamasc are nevoie de o cotitură și trebuie să-și uite rădăcinile pentru a lupta pentru un loc de cupă europeană. Un sezon de uitat, dincolo de Juric, care e aproape de Spartak Moscova. Ori e prea iubit de Bunuțu’, ori… dați-i un premiu impresarului! E de documentar. (Napoli – Atalanta 3-1)

Spalletti e ca Tudor, care e ca Thiago Motta și toți sunt, în acest moment, sub Allegri-bis care, apropo, dacă ar fi mers la Inter în loc de Juventus, cine știe…
Luciano vorbește în continuare ca pentru o catedrală, dar revoluția armată nu vine, nu dă semne. Juve e fără identitate, o echipă de prea bine mâncați, aș aduce niște răi în iarnă, ar putea modifica orientarea. Până atunci, și antrenorul trebuie să se mai lase din brațe, altfel egalul îl va tot urma. (Fiorentina – Juventus 1-1)

Tot în spectrul muncii, Palladino și Vanoli mai au tare de tras, deși schimbări s-au văzut. Fiorentina în Serie B, azi, e greu de conceput, dar are toate premisele. Hellas, Lecce, Pisa și Genoa sunt în aceeași zonă. Unele mai sărace, altele sărace cu duhul cum e Viola, după ani la rând în care a mestecat jucători. Se plătește, totul se plătește până dai de sfinții mari.

Cine știe dacă Bologna, în forma aceasta a ei, are tot ce-i trebuie pentru a reveni în Champions League?! Mie îmi place din ce în ce mai mult, la fel și Italiano, altul care face ochii mari și se chinuie să nu fie interesant, motiv pentru care nu-l acceptam mai deloc. Doar boii văd tot timpul în față, cum spunea Adrian Porumboiu. E valabil și pentru mine, dar și pentru el, pentru că nu mai e același ca la Firenze.

Se spune că i rossoblu încă nu sunt pregătiți pentru obiective, dar nu-mi pare că există cluburi pregătite în Il Calcio. Suntem în faza în care se neagă intenții, peste tot. Bologna a folosit 27 de jucători până acum. Sâmbătă i-a utilizat doar pe cei rămași acasă în pauza de naționale. Nu sunt detalii de neglijat. (Udinese – Bologna 0-3)

Pragmatismul Romei, în momentul de față, e ceva ce nu mai speram să trăiesc. Are apărarea lui Ranieri și începe să umple careul advers ca Gasperini. Dacă îi iese cu adevărat în continuare, devine o scară rulantă pentru care ai nevoie doar de pasul bun. Gasp nu e Gasp deocamdată, e adaptat echipei pe care o are, exact ceea ce întârzie să facă și Spalletti. (Cremonese – Roma 1-3)

Lazio a jucat poate cel mai bun meci al sezonului, după ce și-a făcut puțină ordine în spiritualitate. Și-a sfințit terenurile de la Formello, noul vultur nu s-a înecat în cristelniță, cu toate că „șoimarul” era aproape, iar omagierea lui Paparelli a fost refuzată. Sarri a fost inteligent și a ținut tensiunea la ușa vestiarului, așa că pe teren a vorbit fotbalul. Ritm, intensitate, spații bune și direcție clară. Ar putea fi meciul model pentru ei. (Lazio – Lecce 2-0)

S-a jucat cu minge portocalie pe nezăpadă, atât a înțeles FIGC din toate prostestele tifosilor, care și le mai cer înapoi și ei pe ale lor. Nu sunt toate cum trebuie, cum nici nu va fi vreodată. Avem parte de o ediție care escaladează, dominată de imprevizibil, după care poți trage concluzii la 3-4 etape, nu mai devreme. Lumea își continuă mersul și mâine. Bine a mai cântat-o Ornella. Daje!