Jucători Mercato Serie A
Bună ziua la Roma. La Milano, nu.
17 august 2019
0
, , , ,

Edin Dzeko a semnat ieri prelungirea contractului cu Roma, până în 2022, ceea ce dă puțin calculele peste cap în ce a mai rămas din acest mercato. Și aici aduc în discuție că în această perioadă de transferuri au existat trei mari subiecte. Pe puncte:


  1. Destinația lui Bale.
  2. Atacanții lui Conte
  3. La ce club se va afla Neymar la anu’, atunci când pleacă din nou la ziua soră-sii. Accidentare de 3 luni, în limbaj oficial.

Că la punctul 2 rămăsesem, există o axă care ar putea determina transferuri în lanț, Icardi-Lukaku-Dzeko-Dybala, deci 4 cluburi implicate. Cu Lukaku s-a rezolvat mai repede, așa cum era și normal, având în vedere că Anglia nu mai tărăgănează așa mult, pentru ca fotbalul să se așeze. În schimb, Icardi mai are puțin și își ia interzis în Milano (până aici te pot aduce femeile), Dybala e foarte lipit de tăticul Conte, dar și nelăsat să plece de Sarri, iar în cazul lui Dzeko, până mai ieri, avea contract scadent în vara viitoare. Doar că Roma, spre surprinderea chiar și a propriilor suporteri, îi pune mâna pe umăr bosniacului și tot din umăr împins se semnează contractul. Edin spune că a fost convins în ultimele săptămâni că e foarte dorit, în tot tăvălugul managerial giallorosso, iar energia oamenilor din club și modul în care i s-a zâmbit din partea tuturor celor de acolo i-au confirmat încă o dată că Roma e casa lui. Cică așa se mai zice la «salariu bun».


În declarația lui Dzeko, un băiat serios cu sportul și viața lui, am încredere. În deciziile Romei, acum nu. Poate fi un plan al capitolinilor de a obține o sumă mai mare, eventual chiar Icardi inclus cumva în această afacere, dar poate fi și o potcoavă bine bătută de Roma, care să indice un drum drept pe care clubul dorește să pășească din nou, după ultimele prostii făcute.

Interesant este că Antonio Conte este cel care poate decide totul, cu bani mulți, pe care îi are la dispoziție, se pare. Să facă un sezon bun la Inter, de la început, este capital pentru ceea ce doresc toți i nerazzurri, iar asta nu poți reuși fără doi atacanți de calibru, cel puțin în aparență.

În continuare susțin consumul responsabil de știri despre mercato.

Despre punctul 1, găsiți pe Golf TV. Punctul 3 va fi analizat pe site-ul CanCan, am eu un prieten acolo. Doar mie mi se pare că piața tinde mai mult spre schimburi și salarii, iar sumele mari nu mai rezolvă așa multe?!

Era odată Money Channel.

Despre autor

George Nistor

Pe aceeași temă

/ Poti citi următoarele postări:

del piero germania

Valiza

Pe Del Piero poți să îl descrii în multe felur...

Citește mai mult
zaniolo roma napoli

Serie A – Etapa a 11-a / Nervi întinși pe sârma fotbalului

Amici della Serie A TIM, mai avem puțin și ajung...

Citește mai mult
george-nistor-doppio-espresso

Serie A – Doppio espresso 9 și 10 / Fotbal alert și înghesuit de VAR

Amici della Serie A TIM, a curs cu fotbal în acea...

Citește mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *