Cronici Serie A
Serie A – Etapa a 21-a / Fotbal gluten free cu un Supererou 35+
29 ianuarie 2019
0
, ,

Amici della Serie A TIM, am avut o etapă cu un frizante tare bun, de sâmbătă și până luni, cu goluri multe și nemerite, deci tot ce are mai frumos fotbalul. Pentru cei care încă nu au primit notificare pe faxuri și peigere, etapa 21 rulează puturos de bine în rândurile de mai jos.

 

Sassuolo-Cagliari 3-0

Pe Mapei Stadium – Città del Tricolore, băieților de la Sassuolo le-a mers din plin contra sarzilor, deși prea multe nu anunțau acest scor. Oarecum liniștiți la mijlocul clasamentului, i neroverdi obțin prima victorie după 5 partide șterse pentru club și zgâlțâitoare pentru Roberto De Zerbi.

Ceva mai jos, chiar dacă posesia a fost de partea ei în acest meci, Cagliari nu trece nici ea de stadiul mediocrității în acest sezon, alternând rezultate de îți lipești biletul de frunte.

 

Sampdoria-Udinese 4-0

Vorbim de meciul care a răsunat în seara de sâmbătă spre duminică, adică cea mai mișto a săptămânii. Că Udinese plătește ponoasele uzurii calcistice știm deja. Samp-ul a fost cel care a sclipit frumos din nou, Quagliarella trăind a doua tinerețe pe cocoașa golgheterilor din campionat. A înscris de două ori, din penalty, ceea ce l-a făcut să doboare recordul celui mai pur număr 9 din istorie: Batistuta. Astfel, 11 meciuri consecutive în care punctează.

Fabio și-a găsit liniștea în orașul-port care împacă frumos Corsica și Sardinia, la aproape 36 de ani fără câteva zile, maturitatea fotbalistică, cum ar spune clișeul. Doar că dincolo de clișeu, Quagliarella zâmbește oricărei mingi, își bucură sufletul și se gândește la următorul… pentru că viitorul, nu anii, te țin cu speranța vie.

 

Au mai pus umărul Karol Linetty și Manolo Gabbiadini.

 

Milan-Napoli 0-0

În la città della moda in assoluto am văzut un derby cu un tipar bun, dar cu o croială care nu a excelat, cel puțin pe tabelă. Milanul mult mai arțăgoasă și gata de un rezultat bun, însă asta nu este de ajuns de cele mai multe ori. Gattuso a suflat cu energie, pe teren și înspre tribune, dar e departe să fi închegat o echipă consistentă, întăriri sunt.

A intrat și Krzysztof Piatek, noua achiziție a diavolilor, în locul lui Cutrone. Cred că polonezul va intra ușor-ușor titular, dacă nu chiar din runda viitoare, cu Roma. Îi va lua locul celui pe care l-a schimbat, cel mai probabil. Fad în ultimul timp, Cutrone merită încredere pentru sezonul curent cel puțin pentru faptul că de multe ori a fost peste media echipei. Dar atunci la ce folos să-l aduci pe Pistolar?! Va decide tehnicianul.

 

Chievo-Fiorentina 3-4

A fost meciul lui Muriel, Chiesa și neutrilor. Cu un program nu tocmai atractiv, fiind programat la 12:30 ora locală și pe o ploaie cât să vezi reclamele de pe margine în reflexie, Chievo-Fiorentina s-a alergat pe boabe multe. Pentru toscani am pus deja eticheta de nebuni, de iubitori de bucurie și viață, efect după plecarea lui Davide în lumea fotbalului fără fault, cu tribune infinite pline, în care cei care iau golul se bucură împreună cu cei care îl dau.

 

A fost 2-2 la jumătatea reprizei secunde, asta și cu ajutorul lui Benassi, eliminat pentru henț în propriul careu. Marchează din penalty Pellissier, dar îl ratează pe cel de 3-3, motiv pentru care s-a dezlănțuit Federico Chiesa, cel ce ne arată, involuntar-prietenește bineînțeles, de ce Ianis Hagi a fost ca «g»-ul din «lasagna» pentru violeți.

 

Atalanta-Roma 3-3

Că Atalanta are cel mai bun atac și cele mai multe driblinguri reușite din Serie A nu mai este un secret, ci o mândrie. Bergamascii joacă un fotbal pe care îl aștept în fiecare weekend, unul parcă desprins din niște povești mișto italienești. Un fel de Cuore – Inimă de copil. Capitolul „Profesorul nostru” a citit Roma.

Pe Stadio Atleti Azzurri d’Italia dacă nu e soare plin, e negură și fum. Încep Alipii și tifoserie infernală, un mixt. „Vai Palomino, vai!” am auzit nouăzeci de minute cum striga un copil, pe transmisia Sky Sport, în microfoanele de ambianță, nici nu intrase jucătorul și îl încuraja. Greu de găsit punctul în care să așezi microfonul pentru o ambianță generală la Bergamo.

Mi-ar plăcea să ajung acolo, dar să mă creadă unul de-al lor.

 

Nu toți au văzut, însă Roma a avut o primă repriză cu eficiență 100%, performantă, cum au mai fost reprize în ultimele ei etape, tranziția defensivă fiind cea care o trădează mereu până la final. A fost 3-0 în prima parte, Dzeko regăsindu-și suflul după accidentare. A urmat tăvălugul amintit, astfel că în a doua repriză i giallorossi nu au existat în ghete, au trecut ani de când nu am mai văzut așa ceva. Castagne, Toloi, Zapata au egalat eroic și de așteptat, doar câteva minute au făcut să nu vină și al patrulea.

 

AS Roma are o apărare atât de slabă, ca cifre și joc, încât este foarte apoape să o egaleze pe cea a lui Zdenek Zeman, din ultimul mandat, record negativ înregistrat dat fiind stilul unic și bine asumat de Il Boemo.

După Dzeko, celălalt de la oaspeți care ar merita o palmă pe umăr după acest meci este Kostas Manolas: i-aș da concediu de odihnă două săptămâni și o reclamă de făcut la Kosmodisk.

 

Bologna-Frosinone 0-4/Parma-SPAL 2-3

Din toate pozițiile au marcat sudicii, spre disperarea portarului Skorupski și mai a ales a lui Pippo Inzaghi. Am văzut greșeli defensive de fotbal elementar la bolognezi, care demască pregătirea slabă îmbrăcată, fals poate până acum, în formă execrabilă. Gurile rele spun că Siniša Mihajlović și-a luat troller bun.

 

Dincolo se potrivește zicala „la pomul lăudat nici mere nu face” – Dorinel Munteanu, citat de origine controlată. Și Parma, dar și SPAL, au fost apreciate în dese rânduri pentru modul lor de a răzbate. Inconsistent aș zice, deși suficient cât să se mențină în A. SPAL întoarce în ultimele 20 de minute dubla lui Inglese, același Fares fiind cel care pune „3”-ul pe tabelă. O răsturnare interesantă, nu e totul char atac.

 

Torino-Inter 1-0/Lazio-Juventus 1-2

Internazionale înregistrează al doilea rezultat negativ la rând, după egalul de pe teren propriu cu Sassuolo, ceea ce îi înfurie oarecum pe fanii nerazzurri. Nu de alta, dar practic și echipa care se află în acest moment pe locul 10, adică cea care i-a învins, are șanse reale la Champions, pe puncte vorbind. O luptă acerbă, cam ca cea din sezonul trecut, pun prinsoare.

El este Armando Izzo, un băiat autodeclarat, la cel mai serios mod, „prost, dar onest”. Declarație dată după ce a fost acuzat de o extorsiune a unui degajament în mafia pariurilor, neprobată până acum. Și o poveste de viață interesantă, crescut în sărăcie, din oameni ai muncii, rămas fără tată, și-a salvat familia devenind fotbalist, Dansez pentru tine nu mai există.

 

Lazialii au făcut contra lui Juventus un meci exemplar, dar calitatea a trădat. Nemeritat! Au mâncat pământul, cum se zice în popor, timp de 73 de minute, pentru ca Ronaldo să cucerească toată faima printr-un penalty, un obicei deja. Nu spun că e un lucru rău, însă mai ușor cu scările pe pian.

 

Empoli-Genoa 1-3

Rămasă fără Piatek, genovezii reușesc victoria pe terenul celor de la Empoli, fie ea pe final. De remarcat faptul că ivorianul de 21 de ani, Christian Kouame, până mai ieri servant, a fost urcat vârf, pe poziția lăsată liberă, marcând astfel.

Kouame, omul care a stat în umbră în tur și care a plusat la greu cu pase și milioane pe tavă.

La debutul pentru Genoa a înscris și nou împrumutatul Antonio Sanabria, paraguayan trecut în fugă și pe la Roma, adus acum de la Betis, fără șanse financiare de a fi cumpărat definitiv, se spune.

 

Închinăm Spritzul muzical 🍷  celor care cred și nu se dezic că fotbalul fără dragoste nu înseamnă nimic. O etapă cu derby-uri cât pentru toate sufletele, surprize și plase bine scuturate! Daje!

 

Sursă foto principală: Sampdoria English / Twitter.com

 

 

Despre autor

George Nistor

Pe aceeași temă

/ Poti citi următoarele postări:

dzeko-mercato-foto-principala

Bună ziua la Roma. La Milano, nu.

Edin Dzeko a semnat ieri prelungirea contractului ...

Citește mai mult
o zi sub semnul lui 9

O zi sub semnul lui #9

L-au prezentat azi cei de la Inter pe Lukaku. Pe 9...

Citește mai mult
Sinisa Mihajlovic

Sinisa cel nesingur

E tot mai cruntă pauza aceasta între sezoane. Lu...

Citește mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *