Din spatele blocului
Uneori chiar nu ai soluții
14 noiembrie 2019
0
, ,

Am o lună și un pic de când am început din nou un program de-al meu de recăpătat condiția fizică. Ceva cardio, că asta-i baza în a da jos, combinat cu fotbal o dată pe săptămână, pe alocuri, atunci când se poate. Ceea ce e aur curat, să combini două sporturi e magnific pentru organismul tău. Sau două feluri de face mișcare, că fitness-ul nu e sport, părerea mea.

Doar că anii de jucat pe betoanele școlii și între blocuri, de dimineață și până seara de parcă eram pedepsiți, în teneșii ăia chinezești roșii cu crampoane îți cam distrug laba piciorului în timp. Se vede acuma, după 25 de ani. O dată pentru se întind mușchii tălpii, pielea ei, dar și oasele de la gleznă în jos le simți altfel.

Tenesi cu crampoane. Cum miroseau prima dată… woooai. Sursa foto: iqool.ro

Nici sinteticul nu e prea moale, oricât de granulat ar fi, astfel că duritatea tot o simți a doua zi. M-am obișnuit cu asta, nu trebuie să accentuezi normala inflamație cu dușuri calde. Prea puțini știu, însă un duș fierbinte făcut după un efort pe care îl resimți muscular și la nivel de articulații îți amplifică efectele pentru 2-3 zile în plus pe puțin, m-a învățat un instructor de sală de sport prin clasa a IX-a, preparator fizic al echipei de rugby a orașului, să-i dea Dumnezeu sănătate!, că azi de la el știu gratis nutriție și întreținerea basic pre și post efort. Deci un duș cât mai spre rece te salvează enorm.

Să revenim, dincolo de problemele normale, a apărut și o situație cu care văd că se confruntă și câțiva fotbaliști. Purtarea îndelung a unei încălțăminte de fotbal necorespunzătoare inflamează tendonul călcâiului până la deformarea lui. Efectiv îl bombează spre exterior, vorbesc de tendonul lui Ahile. La ei apare pentru că o fac prea des. Și la un moment dat rămâne arcuit.

Jucătorii apelează la decuparea acelei zone a pantofului sport. O fac meci de meci aproape Firmino, Daniele De Rossi, Coutinho sau Hummels. Am început să căut în momentul în care mi-am comandat o pereche de ghete pe numărul meu și le-am probat pe teren, fără a avea altele de schimb. S-a lăsat cu o unghie vânătă, salvată după un an, presiunea din spate a fost mult prea mare pe zona din față.

Din punctul ăsta de vedere, producătorii de ghete de fotbal nu pot face nimic. Sau așa cred eu, la prima vedere. Se mai joacă cu designul, mai trag două linii și o poză cu Neymar și s-a lansat noul produs.

Nimic nou. Nimic inovat la nivel de confort. Cam ca ăia chinezești.

Despre autor

George Nistor

Pe aceeași temă

/ Poti citi următoarele postări:

Corriere-della-Sera-30-Marzo-2020-5

Un înger modern, evadat din carantină

Am o lună și un pic de când am început din nou...

Citește mai mult
posta redactiei

Câteva răspunsuri la întrebările care nu au sosit la poșta redacției în 2019

Am o lună și un pic de când am început din nou...

Citește mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *