Ca să fie completă paranteza, ca să o închidem califgrafic, meciul cu Franța a tăiat puțin din euforie, a născut gânduri românești și le-a așezat bine în cotidian. Ceea ce aș putea numi lunea perfectă, pentru ei și pentru noi.
Pentru că ar fi fost prea mult și absurd de năucitor să epuizăm energia de unde nu mai e. Deși internetul a explodat cu termeni de «omenie», «blat» și, în concluzie, un «bravo mă», ceea ce a făcut naționala de tineret a fost, în fapt, meciul bun. Cel în care ți-ai atins obiectivul, cel din care ai ieșit cu toți întregi de pe teren și cel care a dus misiunea inițială la capăt.
Acum, să te superi pe cei dezamăgiți, pe cei care așteptau obișnuitul galop din primele două meciuri, e cam tot același lucru cu a lua în serios supărarea de-o seară a italienilor. O dată pentru că VAR-ul stins la penalty-ul lui Cicâldău se uită mai ușor decât ineficiența pură dintr-un meci cu Polonia. A doua oară pentru că am avut momentele noastre, intrate bine în istoria agoniei, și apăsătoare pe ani, în care ne-a fost rușine să o dăm în plopi în ultimele minute și să primim un galben care n-ar fi contat.
Galbenul complet. Galbenul pe care alții îl văd nu o rușine, ci parte din poveste și din succesul unei calificări. Pentru mine, aseară au demonstrat încă o dată că sunt o „Românie răsturnată”, pe care o aștept și care ne poate aprinde din nou.
Una cu un obiectiv clar, care a rezolvat și meciul fără motivație.
Una pe un cal frumos.
Tot ce primim e bonus, trebuie doar să te bucuri, nu să gândești prea mult, nu să cumulăm în gânduri toate fricile noastre de zi cu zi. E o eliberare. Bucură-te! Doar așa poți să te faci cine nu ai fost până acum.
