Cronici Serie A
Serie A – Etapa a 14-a / Neamurile lui Spaccapartita
3 decembrie 2019
0
, ,

Amici della Serie A TIM, meteodependeți să nu fim, că fotbalul poate curge. Așa cum e el, mohorât și sub umbrela lui Busu italian, tot a plăcut ochiului. O etapă cu surprize de ghips ca ștrumfii din Kinder, frumos amplasate ici-colo. Începe cea formată din dublu de cifră magică, a 14-a!

Brescia-Atalanta 0-3

În nord, avea să se dispute un meci al rivalităților de când lumea și pământul, jucat din nou după 13 ani, cam trei generații de copii, deci ușor mai liniștit, s-a mai uitat cum e să te înfrunți.

Au învins dureros bergamascii, la ceea ce visează ei din vară: să lege două victorii din care una să fie în Champions League. Se mai întâmplă. Pasalic și Ilicic, ca într-un joc de cuvinte, au marcat ca băieții mari, iar conducerea Bresciei se gândește să-l aducă din nou pe Corini ca antrenor, la două săptămâni de când l-au miruit pe Fabio Grosso.

Italienii încă mai cred în șoc la echipă. Cu Grosso n-au marcat niciun gol.

Genoa-Torino 0-1/ Fiorentina-Lecce 0-1

La Genova, ai lui Mazzarri îi bagă cu capul la fund pe cei de la fotbal-cricket, fără aer sezonul ăsta. Genoa a jucat mai bine, a combinat frumos, în față nu s-au regăsit deloc și au scăpat punctele din mână.

Tăurașul a fost mai oportunist prin Bremer, pe final, cu capul, boierește. Și s-au bucurat mult.

Embed from Getty Images

Dincolo, Fiorentina se face iarăși de răs, pierzând tot. Cu Chiesa accidentat, toscanii doar și-au irosit ocaziile, de multe ori prin Vlahovic. Tras aproape la indigo cu ceea ce s-a petrecut la Genova, Andrea La Mantia a decis mișelește și fără să anunțe prea multe. Pentru Ribery e sezon încheiat, iar nebunul de Rocco Commisso tocmai l-a confirmat pe Montella. Vorba aceea, proiectul e abia la început, la fel și înfrângerile…

Juventus-Sassuolo 2-2

La prânzul de duminică, Sarri s-a jurat pe bentița lui Ronaldo că nu i se mai întâmplă și iar s-a fript, pierzând din nou primul loc al tabelului cu puncte.

Au început bine cu șutul bun al lui Bonucci, finalizat gol, dar greul a urmat imediat, prin surprindere cumva. Pentru că a minunat Jeremie Boga, cel mai tehnic om din Reggio Emilia.

A făcut podul din picioare Buffon. Apoi și tumba. Iar când la Juventus apare o gafă în lanț ca asta… s-a stricat grav o rotiță defensivă.

Apoi s-au tras de tricouri fin și s-au dat faulturi pentru cine trebuia. Mai un bobârnac, mai o intrare pe tibie. Nu s-a dat… tot pentru cine trebuia, astfel că a apărut inevitabila iritare la i neroverdi, deci și un rigore transformat de Cristiano. Ronaldo e tot mai în umbră, poate cel mai slab om de pe teren la acest meci, lângă Buffon și De Ligt. Nu e la primul.

În schimb, frumusețea meciului este că am văzut primul portar născut 2001 la debut în Serie A, ca să vă dați seama cât de bătrâni suntem. La 18 ani și două luni, Stefano Turati a făcut un meci uriaș apărând fantastic mai ales în a doua repriză, când s-au ivit ocazii.

A sărutat mingea recunoscător și s-a bucurat sincer. Mi-a plăcut enorm, vom mai auzi.

Stefano Turati, după fluierul final. Sursa foto: fantamaster.it

Inter-SPAL 2-1

SPAL s-a deplasat mult prea timidă și stângace la Milano pentru a putea spera la ceva. Inter nu a fost foarte incisivă, dar nici atât de moale încât să ofere cadouri.

În prima parte geometria a fost de 10 curat, cu ritm, control absolut și mină de calitate în creion. Sub eticheta uimitorului a jucat Brozovic de această dată, iar Lukaku s-a transformat în cel util pentru Lautaro Martinez. Își joacă absolut fenomenal rolurile cei doi atacanți, pe care și le schimbă involuntar, de parcă ar juca la dublu.

Lazio-Udinese 3-0/Parma-Milan 0-1

Meci rezolvat din primele 45 de minute pe Olimpico, pline de efort și siguranță de sine. A dat tonul în mod evident același Ciro Immobile, nu doar cu golurile, ci și prin jocul despre care cred că se mulează perfect pe stilul lui de a ataca. A alergat mult, am văzut că vrea să paseze, ba chiar progresiv, neacceptând uzura atunci când poate să avanseze faza.

E ca fiscul în control, cu calculatoarele în brațe. Surprinzător de bine poziționată și constantă Lazio.


Dacă ar avea cadență, Parma nu ar coborî, o dată la patru etape să zicem, prea mult de pozițiile de Europa League. Doar că maturitatea îți aduce această calitate, nimic altceva.

În fața lui Milan, parmegianii au respirat, dar nu și-au găsit și oxigenul pentru a scutura plasa. A profitat de o eroare defensivă Theo Hernandez în 88′, deci cu victorie după egal. Ușor progres.

Napoli-Bologna 1-2/Verona-Roma 1-3

O altă sorpresa s-a desfășurat la Napoli, unde timpul stă în loc acum, nu fuge ca atunci când e soare și bine. Am înțeles, vor plăti Ancelotti cu postul și jucătorii pecuniar, dar nici nu vor să facă acum ceva, pe moment, pentru a salva următorul sezon în care vor construi după ce s-au pârjolit de la sine.

Mentalul sapă adânc pentru punerea pietrei napoletane peste. Nici tactic nu se mai observă nimic, așa că meritele sunt ale Bolognei, care s-a corectat la pauză, a insistat mai mult și mai curajos pe benzi, într-un final a dat și roade.

Embed from Getty Images

La Verona, s-a muncit mult la mijloc și compact, mai ales gazdele, de-asta Romei i-a fost mai greu să construiască. A salvat jocul lui Lorenzo Pellegrini, un pasator din ce în ce mai clar și surprinzător, în care-l văd mai tot timpul pe De Rossi și al lui picior de acum 7-8 ani.

Urcă, pasează, caută soluții în adâncime, pe atacant, atunci când adversarii se așteaptă să o faci scurt. La celălalt pol al calității s-au aflat Mancini și Under, iertați pentru că de această dată a mișcat Kluivert, ascendent de câteva meciuri. I giallorossi pun trei puncte foarte bune în desagă într-o deplasare anevoioasă, ușor agresivă, unde le va fi și altora greu, din ce în mai greu cu ceea ce pregătește Juric.

Cagliari-Sampdoria 4-3

Ultima partidă a etapei au pus față în față două combatante pe care aș fi vrut să le văd mai târziu înfruntându-se sau măcar nu în ziua de luni. Cum mă așteptam, au adus boabe multe și răsturnare de scor.

De această dată, profesorul Ranieri nu a mai strâns bine și disciplinat la conducta jocului, a curs defavorabil pentru ai lui și salvarea sistematică pe care o dorește Samp. A fost și 1-3 în acest meci.

Și foarfecele se apără.

Alberto Cerri a produs drama în Sardegna și l-a înnebunit pe Maran.


S-a schimbat capolista, dar dacă derulăm caseta, mai presus de toate, am văzut câțiva băieți care au spart meciuri, de unii singuri și continuă. Cum le spun italienii, de-al de spaccapartita. I-aș enumera aici pe Lautaro, Immobile, Pasalic, Boga, oameni care au rupt fășul nesurprinzător. Pe ei toți, să-i pui la un loc să joace într-o horă dab, de Fulminacci, la Spritzul muzical ?. Daje!

 Sursă foto deschidere: inter.it  

Despre autor

George Nistor

Pe aceeași temă

/ Poti citi următoarele postări:

napoli rudi garcia

Rudi Garcia a ales a doua cale

Amici della Serie A TIM, meteodependeți să nu fi...

Citește mai mult
inter ac milan 5-1

Poză de familie pentru a doua stea

Amici della Serie A TIM, meteodependeți să nu fi...

Citește mai mult
Carlo Mazzone

Carlo Mazzone se va întoarce într-o luni

Amici della Serie A TIM, meteodependeți să nu fi...

Citește mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *