Pe Del Piero poți să îl descrii în multe feluri. A făcut multe: a dat goluri venite din alte dimenisuni, s-a împrietenit cu vinclul cum unii doar visează, a zburdat ca un nebun atunci când era cea mai mare nevoie, înălțimea l-a ajutat, fizicul însă prea masiv pentru a fi doar un vitezist.
Asta rămâne pentru noi. Pentru italieni, Alex s-a dus mai departe de atât, a ieșit din spectrul Juventus, a pătruns în voci la care tremură emoția. Evident, 2006. Descrierea originală e următoarea, deși sunetul redă autenticitatea:

«Caaaaannavarooooovia il contropiede con Totti, dentro il pallone per Gilardino… Gilardino la puo’ tenere anche vicino alla bandierina… cerca l’uno contro uno… Gilardino dentro, Del Piero, Del Pieroooo! Gooooooooooool! Aleeeeeeeeex Del Pierooooooooooooo!!! Chiudete le valigie, andiamo a Berlino! Andiamo a Berlino! Andiamo a prenderci la coppa! Andiamo a Berlino!»

Cu piciorul lui, Del Piero a închis orice fermoar în acea zi. Al oricărei valize. Goale, burdușite, mai pline cu lucruri frumoase la care nu vrei să renunți. La a lui, probabil nedesfăcută după acel Mondial de vis, doar mai adaugă câte un an. Încap, se mai îngrămădesc amintirile. Azi 45. ?